După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de Partidul Național Liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială. Articolele sale din Gazeta Bucureștilor și Bukarester Tagblatt i-au atras acuzația de colaboraționism.

   În 1918 a fost trimis în judecată la Curtea Marțială, în cadrul „Procesului ziariștilor”, alături de Ioan Slavici, Dumitru Karnabatt și alți publiciști acuzați de colaborare prin presă cu autoritățile de ocupație. În 1919 a fost condamnat la cinci ani de închisoare și a fost încarcerat, împreună cu alți 11 jurnaliști și scriitori, la Penitenciarul Văcărești.

   La începutul anului 1920 a fost eliberat, împreună cu restul condamnaților, în urma unei scrisori adresate de Arghezi lui Nicolae Iorga, care a intervenit pe lângă regele Ferdinand I pentru grațiere.

   În 1927 a apărut prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta, un gen de pamflet alegoric. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot